Ziua 83 - gata

Optzeci şi trei de zile în Thailanda.

Vă rog începeti cu PRIMA ZI 

Aceasta este ziua 83:
Mă duc de dimineaţă la PSC şi petrec toată ziua acolo.
Profit de faptul că mi-a trecut urechea şi merg la două free dive-uri care durează mai toată ziua. Un fel de "la revedere" de la housereef.
Jan e şi el în apă, face skill-uri cu May. Îi umplu buzunarele de la vestă cu linii de pescuit şi-l bălăcăresc că nu are cuţitul cu el. Nu-l bagă în apă, că rugineşte :)
Între freedive-uri apuc să joc un joc scurt de Catan cu Lauryn. Chantal e plecată cu Kevan pentru visa run în Kuala Lumpur.
Ies din apă pe la 5 şi ceva.
La 6 mergem toţi la mainshop, de unde îmi iau la revedere şi mă duc acasă.
Stau cu morcovu' că poate nu-i găsesc p'ăia să las scuterul şi să-mi recuperez paşaportul.
Mai fac ultimele împachetări şi pregătiri şi plec la 20:30 spre Benny, de unde trebuie să iau taxi-ul către aeroport.
Opresc la un 7/11 ca să cântăresc geanta să nu aibă mai mult decât trebuie. E în regulă.
Las bagajul la Benny şi mă duc să las scuterul. Iau paşaportul.
Acum nimic nu se mai poate întâmpla.
Cu ultimii 20 bahţi îmi cumpăr un suc.
Nu vine taxiul. Trebuia să vină la 21:00.
Se face 21:15.
Din proprie iniţiativă Benny cheamă altul. Vine pe la 21:30. E un ditamai maxi-taxi. Tot al meu. Numai pentru mine!
Avem suficient timp. Facem cam o oră până la aeroport, iar zborul către Dubai e la 00:15.
În schimb, şoferul conduce de parcă am pierdut deja zborul.
Abia aştept să ajung acasă.
Aeroport, check-in. Aşteptare. Zbor cu Emirates. Vin roşu :) Nu m-a mai interesat marca, ba chiar nici măcar gustul.
Am mâncat şi-am băut tot ce-am prins.
Ajung în Dubai. Uff. Imens aeroport. Ar trebui să închirieze scutere aici.
E 4:30 de dimineaţă, iar arabii îşi fac rugăciunea. Nu înţeleg.
Fac mai bine de o oră până la terminalul 2. Nu e de ajuns că iau tren, mai trebuie să iau şi autobuz. Mai bine făceau zboruri interne între terminale. E mai mare şi mai populat ca Piteștiul aeroportul ăsta. Şi are şi mai mulţi angajaţi probabil!
Sper ca geanta mea să-şi găsească drumul unde trebuie şi să vină după mine.
Abia aştept să mă reîntâlnesc cu cei dragi şi să petrec Paştele împreună cu familia.
Au fost aproape 3 luni extraordinare în Thailanda, timp în care mi-am făcut O GRĂMADĂ de noi prieteni şi am descoperit cu adevărat Scuba Diving-ul.
Am să revin CU SIGURANŢĂ!

Aici se încheie programul nostru.
Vă mulţumim pentru vizonare.
Leka Nosht Detsa.

Nu ştiu mai departe ce şi cum, dar nu pun punct

Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro

Ziua 82 - decizii

Nu ştiu la cât m-am trezit, dar nu era nici un guguştiuc.
Astăzi e o zi foarte importantă. Astăzi am un interviu la o companie de distribuţie echipamente de Scuba Diving pentru postul de Marketing Manager. Cea mai mare din SE Asiei de fapt.
Astăzi îmi cam decid soarta. Rămân și sezonul ploios, sau ma întorc acasă.

Nu am emoţii deloc. Cred că sunt 50-50. Îmi şi doresc să mă întorc acasă.
Vreau să fac Paştele cu cei dragi. Dar şi job-ul ăsta e plătit foaaarte bine. Aş câştiga de fapt mai bine decât în România. Hmm.
Plec pe jos până la Benny, să iau un scuter că n-am cu ce să ajung până în Chalong unde e sediul central. La pui e închis. Iau tot pui, dar din altă parte.
Nu la fel de bun.
Benny nu e acolo.
Merg spre PSC şi mai întreb în vreo 3 locuri de închiriat motociclete. Toţi vor 200 bht/zi + paşaportul. Nu sunt de acord să las paşaportul, ci doar o copie; dar pentru asta trebuie să las o garanţie de min 2000 bht, iar eu mai am aproape 1500. Aşa că... mă duc la PSC. Pierd vremea puţin şi joc un joc de Catan cu Lauryn până mai trece vremea şi se întoarce Benny. Mă duc înapoi la Benny şi pentru ca nu mai are nici un scuter disponibil, îl întreb în cine pot să am încredere să las paşaportul. Închiriez scuter de la o tanti cu 400 bht/2 zile.

Plec acasă şi mă pregătesc pentru interviu.
După lungi discuţii, mi-am dat seama că m-am pregătit degeaba că deşi "am potenţial", mai au de analizat şi alţi candidaţi şi nu au cum să-mi dea un răspuns pe loc şi în plus ar vrea pe cineva mai în vârstă şi cu mai multă experienţă aici în Thailanda. Nu pot să anulez zborurile de întoarcere pe blana ursului din pădure şi orricum vreau şi eu să mă întorc acasă. Aşa că le mulţumesc băieţilor şi mă duc înapoi la Benny să plătesc taxi-ul pentru aeroport, din vreme ce e la 12 noaptea şi nu am cum să mă duc cu un microbuz.
Încă 850 bht. M-a taxat cam mult.

Am mai rămas în Thailanda cu 250 bht. Adică aproape 30 de lei. Să mănânc încă o zi jumătate şi mai cumpără ceva şi pentru acasă dacă mai poţi.
O să iau ceva aer în buzunare pentru cine doreşte.
Mai am 30 de euro pentru urgenţe.
Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă întorc dintr-o excursie aşa de scurs de mărunţiş.
Dar nu mi se pare cine ştie ce tragedie.
Acasă.
Bagaje.
Mesaje online de mulţumiri la toţi prietenii (nu puţini) pe care mi i-am făcut în toate aceste 80 de zile.


Verific zborurile dacă sunt ok.
Somn.

Ziua 81 - România - țara fără zâmbete

Mă trezeşte guguştiucul iarăşi la 6:00 fix! Ies afară direct şi scutur puternic de pomul din faţa geamului ca să mă asigur că zboară şi mă duc înapoi în pat. Mă trezeşte din nou la 8:30.
Mă resemnez şi nu mă mai culc la loc.
Mă pregătesc (adică deschid laptop-ul şi mă uit pe facebook să văd ce s-a mai întâmplat), că la 10 vine Kevan să mă ia.
Urechea e bine. Aproape că nu mai simt nimic.
Azi e soare. Foarte soare.
Plecăm spre beachshop şi suntem în întârziere, aşa că nu opreşte să-mi iau pui şi orez.
Face cinste Chantal cu prânzul (club sandwich) şi un milkshake de vanilie. Excelent.
Jucăm Catan cam toată ziua. Pierd repetitiv şi nu-mi pasă. Mai fac şi ceva plajă.
Am ocazia să mă duc la o scufundare cu cineva care nu are buddy, dar refuz din cauza urechii, de teamă să nu recidiveze.
Poze pe plajă:

 

Închidem la 18:00 şi plec spre casă pe jos.
A început să-mi placă să merg atâţia kilometri pe jos. Am mai mult timp să gândesc şi să observ.
Nu mai am telefon mobil dinainte de a pleca în Bali. S-a bulit display-ul la iphone de tot.
Cred că i-a fost fatală întrecerea aia când alerga pe asfalt încercând să o ia înaintea mea, iar eu eram pe scuter încercând să accelerez şi mai mult.
Deh.
Îmi iau de la piaţă nişte banane cu 40 bht şi nişte pui cu orez cu 50 bht (cina + midnight snack).
Trec pe lângă o haită de şobolani călare pe nişte saci de gunoi la marginea drumului în plină zi.
Nici nu-i mai bag în seamă acum. N-am văzut niciodată asta ca un aspect negativ. Nici măcar sărăcia.
Îmi e greu să găsesc aspecte negative la Thailanda; conştientizez că este o ţară săracă şi că oamenii muncesc din greu pentru un trai decent, dar în momentul în care mergi pe stradă şi vezi oameni care îţi zâmbesc, e pur şi simplu minunat.
Realizezi că nu o fac din politeţe, ci pentru că aşa simt şi că vor să îţi zâmbească şi să te salute şi asta te face şi pe tine să zâmbeşti involuntar şi să îţi deschizi inima.
Nu ştiu despre alţii, dar eu am ceva sechele de la naveta pe care, copil fiind, o făceam zilnic cu metroul în Bucureşti ca să ajung la şcoală. Nu am văzut niciodată oameni care să zâmbească în metrou. Nu între ei având vreo discuţie amuzantă sau făcând mişto de careva, ci oameni mulţumiţi de viaţa pe care o au. Oameni care să se simtă împliniţi şi să se și vadă asta pe faţa lor. Aşa cum putem vedea în toate ţările occidentale "mai dezvoltate".
Deseori mă plimbam prin parcurile Piteștiului sau pe centru căutând disperat zâmbete cu care să-mi hrănesc sufletul.
Tot ceea ce găseam erau priviri disperate, pierdute, pline de invidie sau îngâmfare.
Suntem o naţie mică ce a uitat să zâmbească.
Aşa că acum, pot să afirm că aici, în ţara celor 1000 de zâmbete, mi-am regăsit zâmbetul şi sunt recunoscător pentru asta.
Îl am cu mine în fiecare zi. Îl păstrez cu mine peste tot pe unde merg şi îl folosesc tot timpul.

Citeam zilele trecute într-o carte care a rămas de la Dragoş (Bine că eşti tu deştept - John Farndon) - definiţia fericirii.
Realizez acum că toate încercările de a defini fericirea, inclusiv din acea carte, sunt incomplete.
Şi atât.

Ziua 80 - Pe jos

Mă trezesc după fix 12 ore. Este 9:30.
Am visat că ieşeam din casă şi aruncăm cu pietre după un guguştiuc.
Acum îmi dau seama de ce.
Începe ploaia. Mă gândesc că mi-ar plăcea foarte mult să mă plimb prin ploaie, dar se opreşte prea repede.
Aşa că mă culc la loc.
Aha! a început din nou.
Până mă mişc eu, se opreşte iar.
Trebuie să mă duc la farmacie să iau ceva pentru ureche că e la fel.
Nu mai prind ploaia şi nici nu mai plouă apoi toată ziua.
Plec spre farmacie. Evident pe jos.
Picăturile sunt prea scumpe, iar urechea pare că mi-a mai trecut, aşa că nu mai iau nimic.
Pui cu orez şi nişte apă de băut.
Trec pe la PSC.
Nu e nimeni acolo decât Jan.
Stau până la 6 când închide, apare şi Kohn şi mă ia pe scuter cu el până la mainshop.
Mâine e ziua lui liberă şi a lui Lauryn, iar Jan are un curs de avansat pe Racha Yai, aşa că Kevan e singur la mainshop şi Chantal e singură la beachshop.
Stabilesc cu Kevan să mă ia de dimineaţă de acasă şi pe mine în caz că au nevoie de ajutor cu ceva.
Mă întorc acasă. Evident tot pe jos.
Tot mergând atâţia kilometri pe jos, brusc realizez de ce nu există trotuare: pentru că NIMENI nu merge pe jos!
Acasă.
Skype.
Mă tund şi bărbieresc.
Blog

Ziua 79 - Acasă în Phuket

Dorm pe două scaune într-un lounge foarte mişto cu muzică relaxantă şi ştiri în acelaşi timp. Anchilozez în câteva poziţii, până îmi dau seamă pe la 5 dimineaţa cum să stau mai bine.
Mă ridic la 6 şi mă îndrept către o toaletă în drum spre check-in.
Şi pentru că ar fi foarte multe amănunte de povestit despre şederea mea în Thailanda, iar eu nu sunt prea bun la detalii, am să spun acum povestea amuzantă a pastei de dinţi.
Eu nu am cumpărat pastă de dinţi deloc de când am venit în Thailanda. Am avut o jumătate de tub mic Colgate cu mine din România.
Când l-am terminat, am avut norocul să plece Dragoș 2 şi cu Oana şi mi-au lăsat ei jumătatea lor de tub mic de Aquafresh, pe care am terminat-o exact în ziua când am plecat spre Bali cu Dragoş.
Dragoş mai avea cu el un tub mare de Sensodine pe terminate şi un tub mic de Aquafresh pe terminate, aşa că 9 zile în Bali ne-am concentrat amândoi să stoarcem tot ce se putea din tubul mare, astfel încât să nu mai fie nevoie pentru mine când mă întorc în Thailanda să cumpăr alt tub de pastă de dinţi, ci să folosesc ce a mai rămas în tubul mic de Aquafresh.
Pe care îl am cu mine acum în aeroport în Singapore.
Descopăr că pentru a ridica biletul din Singapore către Phuket trebuie să dau 20 eur taxa de transfer.
Folosesc o tehnică veche, legată de zâmbet şi de tanti de la ghişeu şi aflu că pot să ocolesc taxa dacă mă duc la imigrări, aplic pentru viză de turist on arrival, gratis de altfel, ies din aeroport şi intru la loc.
Aşa şi fac. 20 eur sunt o grămadă de bani, mai ales că toţi banii pe care îi mai am mai sunt 80 eur (15 am dat în Denpasar la taxa, iar 5 la McDonalds). Ies afară. Plouă şi e cald.
N-am ce face afară, aşa că intru înapoi în aeroport. Iau biletul şi fac check-in-ul. Aştept cuminţel zborul şi mă întorc în Phuket.
Viza on-arrival (pentru 2 săptămâni). Încă 1000 bht. Bine că am o poză cu mine la mine.
Este 10 dimineaţa. Soare puternic.
Urechea nu mă mai doare aşa de tare. Iau microbuz până în Kata şi am ghinionul să stau lângă o familie de francezi gălăgioşi. Tatăl cel puţin, părea cel mai entuziasmat. Băieţii încercau să doarmă, iar mama îl aprobă la tot.
Ajung acasă şi după ce îmi desfac bagajul şi fac un duş, plec spre PSC.
Pe jos.
După ce merg câţiva kilometri buni, cu cabinete de masaj thailandez din 100 în 100 m şi cu fete care strigă după tine şi te poftesc să intri, îmi dau seama că sunt de mai bine de 2 luni în Thailanda şi nu am fost niciodată la masaj, deşi toţi mi-au recomandat, cel puţin pentru gleznă.
Acum e prea târziu, costa 300 bht ora, iar eu mănânc cu banii ăştia 2 zile!
Aşa că merg mai departe şi îmi cumpăr puiul şi orezul pentru azi, că nu am mâncat sau băut nimic de fix 12 ore.
Păstrez 30 pentru drumul de întoarcere în ţară, iar cei 50 de eur îi transform în 1800 bht. Îmi fac rezervare cu 250 bht de microbuz pentru drumul către aeroport peste 4 zile. Dar nu plătesc încă, îi promit lui tanti că trec mâine şi-i las banii.
Ajung la PSC. Îmbrăţişări, zâmbete, etc.
Catan pentru restul zilei.
Aş merge la un freedive, dar nu pot să intru în apă din cauza urechii.
Înapoi spre casă. Tot pe jos. Cât de lung mi se pare drumul.
Banane.
Mai pierd vremea pe calculator până se face 21:30 şi adorm buştean.

Ziua 78 - inapoi spre Thailanda

Sună ceasul la 6:30.
Eram deja treaz, că ceva mai devreme cred că s-au luat la trântă în pod nişte Gecko dintr-aia uriaşi, iar tavanul e făcut din lemn şi se aude tot.
Sunt gata cu bagajul. Mi-e foame. Beau nişte apă şi plecăm.
Ne încurcăm puţin cu biletele şi din barca lentă pe care trebuia să o luăm cu 80.000 IDR şi care face o oră şi jumătate până în Bali, luăm cu 100.000 speed-boat şi facem 30 de minute.
Tot răul spre bine. Taxi ieftin. Trafic extrem de aglomerat. Toţi ştiu de Hagi.
Aflu şi eu de la taximetrist că a pierdut Barcelona în fața Bayern-Munich. Fascinant.
Aeroport.
Mă doare urechea dreaptă uşor de vreo 2 zile, aşa că îmi pun în ea nişte picături de la Dragoş.
Dragoş pleacă, eu rămân să mai aştept încă vreo 6 ore.
Îmbrăţişări, plânsete, suspine, lacrimi în ochi. D'astea.
Încep să mă plictisesc. Am făcut calculul atât de bine, încât mai am în buzunar fix 1000 IDR. Asta înseamnă o zecime de 1$. Adică vreo 0,4 lei. Adică nu mai am nici un ban!
În 6 ore sigur o să-mi fie foame, cel puţin sete.
Găsesc net. Gratis. Postez blogul de ieri.
La cam o oră după ce mi-am pus picăturile a început să mă doară urechea foarte tare, abia mai pot să mişc maxilarul. E clar, am o infecţie. Pfff
Încep să mă oftic că am luat cele mai ieftine bilete şi pe avion nu am nici măcar snack şi am zborurile de legătură la ore bune unul faţă de celălalt.
Nu vreau să mă gândesc că în Singapore ajung la 9 seara şi am zbor mâine dimineaţă la 8...
Dar biletele le-am luat şi eu în aşa fel încât să mă potrivesc şi cu legăturile lui Dragoş către zborurile de România.
Aşa că azi (şi jumătate din mâine)... casa mea - aeroportu'!
Facebook time! (că am şi o priză lângă mine)
Fac check-in-u'.
Joc cărţi cu doi australieni din Perth pe o bancă.
Mi-e foame. Mi-e sete.
Ce nesimţiţi, trebuie să plătesc încă 150.000 de rupii taxa de aeroport.
Avionul are aproape o oră întârziere la decolare.
Mă duc spre Singapore.
Ajung în Singapore pe la 22:30.
Mă plimb prin aeroport să găsesc cele mai confortabile locuri de mâncat şi dormit, că pe ziua de azi nu am mâncat decât micul dejun în Sanur la ora 10.
McDonalds! Abia pot să mestec, dar nu mă grăbesc nicăieri.
Ăsta cred că e cel mai modern aeroport pe care l-am văzut până acum. Calculatoare cu internet gratis peste tot. Toalete cu touchscreen. Da' parcă lipseşte ceva...
Nişte bani îmi lipsesc, da!
Erau buni nişte bani acum să fac ceva shopping. Mai am vreo 100 € (împrumutaţi şi-aia) care să-mi ajungă toată săptămâna în Thailanda, până vin înapoi în ţară. Aşa că vulpea... strugurii şi mă duc să dorm pe undeva că mai am vreo 8 ore până plec de aici.

Ziua 77 - chill-out

La micul dejun am încercat altceva decât ouă ochiuri cu pâine prăjită, unt şi gem: porridge cu stafide şi ananas.
La ora 8 deja plec cu Dragoş la un snorkeling pe plajă, înarmaţi cu aparatele foto după noi, în speranţa că revedem cel puţin ceea ce am surprins ieri.
Ţeapă.
High tide, curenţi puternici, apă tulbure.
Ne chinuim vreo 20 de minute, după care renunţăm şi ne întoarcem la piscină.
Începem să ne pregătim bagajele pentru mâine dimineaţă.
Mă relaxez mai toată ziua pe lângă piscină.

 

La fel şi Mitch. Nu mi-a venit să cred când mi-a zis că are doar 23 de ani!

Mă mai uit prin pozele din urmă şi mă apuc să le grupez pe categorii.
Stau la piscină şi mă mai laud în stânga şi în dreaptă cu ele, poate-poate zice cineva ceva de bine.
Sunt aproape 5000 de poze de când am plecat din ţară.

Am uitat să menţionez ieri că seara am fost la un seminar "Weird Wonderful Waterlife" ţinut de Peter de la Aquatic Alliance în Yoga Shack aici la Secret Garden.

Și uite așa, poza mea cu mama, tata si copilul a ajuns parte din prezentarea lui Peter, în momentul în care vorbeşte despre cum îşi schimbă sexul peştişorii ăia şi cum femela, care e cea mai mare, dacă moare, e înlocuită de următorul mascul ca mărime şi cel mai mic devine masculul fostului mascul, care acum este femelă.
Mai iau şi de la Dragoş câteva poze cu mine şi îi dau şi eu lui câteva cu el.

 

Seara, grupul se organizează să mergem la un restaurant indian, ceva mai select, la iniţiativa lui Kevin, care vrea să sărbătorească obţinerea divemaster-ului, după care să mergem la un bar (Shipwrecks) să ne cinstim.
Albert, Dragoş şi cu mine sărim peste prima etapă şi mâncăm undeva ieftin, după care mergem şi noi să ne facem "shit wrecked".
Nu au Bintang. E seara San Miguel. E bună şi asta. Merge. Fac calculul să beau de exact atâţia bani cât să-mi mai rămână mâine de mic dejun, bilet de barcă de pe Lembongan în Sanur şi de taxi până la Denpasar.
3 beri (mici) şi punct. Bagă formaţia live numai balade rock de ne fuge la toţi cheful de distracţie. Ne spargem repede şi mergem la dormitoare, că mâine ne trezim la 6:30 să prindem barca de 8.
Nu m-aş fi agitat aşa de dimineaţă, că zborul meu e la 6 după-masă, dar al lui Dragoş e pe la 2 şi vreau să împărţim taxi-ul.
Somn.

Ziua 76 - record

Astăzi am lenevit mai toată ziua pe la piscină.
De când am ajuns în Bali, parcă e soare în continuu.
Am făcut exerciţii de respiraţie cu Dragoş şi mi-am depăşit recordul.
Am reuşit să-mi ţin respiraţia pentru 3 minute şi 19 secunde sub apă.
Am pozat şi nişte furnici gigant:

 


Am mers şi la un snorkeling aici pe plajă, la mal.
În apă până la brâu am văzut o grămadă de nudi branchs, scorpion fish şi pui de starry moray, doi crabi care duceau o luptă aprigă şi mi-a arătat Dragoş un peşte pe care ulterior l-a identificat ca fiind un bristle-tail leatherjacket green fish.
În mod evident nu aveam camere foto cu noi.
Seara, cină la restaurant cu toţii.
M-am întors acasă şi m-am uitat la un film (Big Miracle), afară lângă piscină cu Albert (născut în Malaesya dintr-o familie de chinezi şi care trăieşte în Australia).
Somn.

Ziua 75 - două super-scufundari

De dimineaţă la 8 suntem deja la briefing.
Decidem să nu mai mergem la Manta Bay şi să facem două scufundări pe lângă insulă, aproape de mangrove.
Sunt ultimele mele scufundări în Bali şi le fac împreună cu 3 instructori (Mitch, Stacey şi Dragoş) şi cu divemaster Jacqui.
Prima scufundare este la Cental şi durează 77 de minute. Adâncime maximă 21 m.
Dragoş iese cu 70 bari, eu 50, restul în jur de 30-35.
Da, ştiu. Sunt meseriaş, ce să mai...
Scot nişte poze super.
A doua scufundare este la Mangrove. 68 de minute cu adâncime maximă 23 m. Ieşim când face semn Jacqui că nu mai are aer. Ies cu 60, nu mă mai interesează cât au restul, dar Dragoş iese cu 50!
Din cauză că vreo 10 minute la sfârşit a stat numai cu capul în jos.
POZE:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și cu poza asta mă mândresc eu ! 

 

 

 

 

 

 

 

Străbunicu' lui Jimmy

 


Acasă.
Somn de frumuseţe.
Toată ziua lenevim, apoi la piscină, până seara.
Găsim ditamai Gecko în cameră, pe un perete. Îi lăsăm uşa deschisă să poată să iasă şi mergem cu toţii la un bar cu muzică live.
Joc un biliard cu un olandez, îl bat, joc apoi cu Stewart, îl bat şi pe el. Mai beau o large Bintang (bere) şi plecăm acasă.
Somn.